Black Parade

♣ Mood ♣

depresive

♣ Music ♣
Ayabie-Soprano ♥

♣ Internet ♣
Otaku Generation
Anime Soul
YouTube

♣ Messenger ♣
- empty -

"What means life?"

Seara, tarziu nu mai e nici macar o lumina in jur si nici afara nimic nu mai lumineaza strazile prea bine cunoscute de mine ale acestui mic oras, nici casele nu se mai vad doar niste umbre care apar din intuneric spunandu-ti ca acolo se afla ceva,nici macar parcul cel nou nu ti se mai arata, acel parc de mult facut pentru copii pe care ii vad mereu si pe chipul carora vad mereu acel zambet al coplilariei acel zambet care pentru uni din noi nu a fost sa fie, acel parc in care si tu si eu ne-am lasat memoriile copilariei toate intamplarile din acea vreme stau acolosi te asteapta sa te intorci la ele, dar tu nu o vei face; de ce? Pentru ca in jurul tau este prea multa agitatie pentru ca tu sa mai fi atent la detalii acele detalii care fac totul sa mearga acele detalii de care feicare dintre noi depinde mai mult de cat ar fi crezut.

Acum stau linistita in pat, acelasi pat ca si acum ceva vreme acelasi loc din care mi-am scris memoriile in cartea timpului unde si acum se afla stau si incerc sa fixez fragmentele de imagini care se invart cu o viteza amenintatoare acum in mintea mea. Se vede deja nu mai sunt eu cea care a fost odata; timpul si varsta isi spun deja cuvantul si se vede din toate gesturile mele urma faptului ca m-am maturizat, ma gandesc la perioada copilariei atunci cand petreceam mult timp cu pisica vecinei mele o femeie interesanta pe care si acum o tin minte si de care imi amintesc mereu cand trec prin fata casei ei, avea pisica era singurul ei prieten singurul lucrur care il avea acum cand deja era foarte batarana, apoi ii amintesc de magazinul din colt de unde mereu imi cumparam acele bomboane cu caramel pe care si acum le tin minte imi aduc aminte si de ea, acea fata cu care am impartit tot imi aduc aminte de toarte persoanele care mi-au multumit care mi-au facut ziua mai buna,care mi-au spus ca e bine chiar daca eu greseam si care m-au intampinat mereu cu un zambet pe chipul lor chiar daca nu aveau motiv sa zambeasca in acea zi,prezenta mea insemna mult pentru toti insaeu nu realizam asta sil uam acest fapt ca pe ceva amuzant insa nu era asa,toti aveau nevoie de mine si toti ma iubeau pentru ca intr-un oras asa de mic crezi ca sti tot dar de fapt nu sti nimic.

De ce trebuie oare ca intr-un moment in care ai tot ce iti doresti sa iti spuna cineva simplu ca ai pierdut totsi nu mai esti nimic pentru cei din jurul tau,nu inteleg de ce e asa nu inteleg ce s-a intamplat cu ei. De ce s-au racit asa de mult? De ce trebuie sa fie mereu cineva care sa iti distruga tot atunci cand ai reusit sa faci ceva? Ma interb asta mereu si incerc sa ii adun toate fragmentele memoriilor mele sa vad unde e locul in care am gresit si sa vad o cale de scapare.

Pana acum tot respectul lor il luam ca pe ceva trecator si nu credeam in asa ceva pur si simplu ziceam ca nu are de ce sa fie asa il luam ca pe ceva amuzant si oarecum copilaresc dar acum cand toti cei care iti spuneau atunci ca tin la mine,toti cei care ma intampinau mereu cu un zambet pe chipul lor chiar daca nu aveau motiv sa zambeasca,toti cei care mi-au multumit vreodata toate aceste sentimente de apreciere si respect se schimba brusc intr-un sentiment de ura si dispret fata de tine,iar tu stai acolo privind toate astea su ascultand tot ce spun ei si ramanand uimita la cea ce se intampla; si atunci te intrebi “Oare e vina mea? “

Acum vrei sa fie ca la inceput dar sti ce? nu va mai fi pentru ca e doar vina ta.Asta aud de la toata lumea pe langa care trec din pura intamplare,de la persoane pe care nu le-am vazut vreodata cea ce ma duce cu gandul la faptul ca desi e un oras mic si crezi ca sti tot nu e asa de fapt realzezi ca nu sti nimic.Nici macar cineva care sa iti raspunda cu un zambet pe chip, nici macar pisica vecinei care sta mereu acolo si te asteapta sa te joci cu ea,nici macar copii din parcul in care ti-ai scris si tu candva memoriile; nimeni nu te mai considera inportanta; ai trecut in lumea taceri unde totul este nimc; unde totul este doar o amintire a celui ce a fost si o amintire a celui ce nu va mai fi,ceva uitat in intuneric la fel ca jucariile pe care tu le-ai lasat cand erai mic la fel ca si toate lucruruile care se termina odata tu cazi si nu te mai opresit ajungi in tacere si vrei sa spui ceva sa te faci auzit dar nu poti,nu mai ai putearea de a te exprima, si atunci te intrebi "De fapt ce este viata?" ai ajuns de la ceva important doar la o umbra care mereu va continua sa existe pe strazile orasului la fel ca si celelalte umbre care au fost candva la fel ca tine.....care mereu vor incerca sa se exprime sa apara din nou sa fie lasate sa scape din tacere dar nu vor reusi pentru ca noi suntem ocupati cu prezentul fara sa da importanta detaliilor care pot face dinferenta dintre o umbra si ceva ce exista si va exista mereu acolo in locul in care toti cei care ti-au zambit in acele zile si toti cei care te-au urat si dispretuit atunci va ramane.

Doar o umbra scaldata in intuneric.Esti doar acea umbra scaldata in raulsi intunericul minti umane in tot ce nu e corect si nu e frumos in aceasta lume,in toata durerea si suferinta tu prizoniera vei ramane....