Bluza luata de acasa mi-a fost de mare ajutor pentru ca odata cu trecerea timpului si inaintarea in misterul noptii se facea din ce ince mai rece. Si plus de asta un vant rece de undeva de departe incepu sa bata incet aruncandu-mi din cand in cand cate un fir de par in fata asezandumi-l pe fata mea.
Incepea ca luminile din jurul meu sa se stinga una cate una in timp ce eu treceam lasandu-le in urma ca pe ceva vechi si nefolositor.
Imi era deja destul de sete si de foame asa ca mai bine m-as aseza undeva jos. Nu la prea mare distanta de mine era un parc foarte frumos, imi aduc aminte ca aici in fiecare vara cand eram mica erau niste trandafiri foarte frumosi de o culoare interesanta, ceva ca un mov amestecat cu roz, erau foarte frumosi si aveau un miros placut, insa acum chiar daca era vara inca nu vedeam urma lor. Poate ca de cand nu am mai tercut eu pe aici multe lucruri s-au schimbat,poate prea multe.
Mergand in fata cu pasi mici si repezi ma asez pe banca din fata mea, imi dau jos ghiozdanul din spate si il aduc in fata mea.Il deschid incet si scot dintr-o cutie niste mancare pe care incep sa o mananc foarte repede pentru ca imi era destul de foame si totusi ma grabeam destul de tare.
Nu dura foarte mult si deja toate luminile s-au stins, soarele isi lua locul unde trebuie sa fie indepartand luna incetul cu incetul.
Terminasem si eu cumva de mancat, am baut si ceva ceai si acum din nou la drum.
- Ei bine cred ca asta a fost, acum cel mai bine ar fi sa merg in alta parte de aici pentru ca nu mai am nimic de facut in acest loc! zise Destineë cu o voce joasa si inceata ca nu cumva cineva din jurulei sa o auda.
Isi ridica privirea de jos si fixa un punct anume din cer, privea atent dar parca nu se mai uita la nori, ci prin nori. Gandurile zburau in jurul ei incercand ca din multimea care o inconjoara sa il aleaga pe cel mai bun si pe cel care nu implica asa de multe.
- Eh se pare ca cel mai bine ar fi sa merg spre marea gara din oras, acolo voi vedea unde merg toate trenurile si imi voi alege in final destinatia in care voi ajunge cat de repede posibil. zise din nou Destineë oftand puternic.
Se ridica de pe banca si porni incet spre gara, Privirea ii era atintita la cer.Chiar daca noaptea era asa de rece se parea ca astazi va fi o zi foarte frumoasa.
Nori de pe cer aveau forme care mai de care mai ciudate si mai interesante, soarele stralucea cu o lumina pe care o imprasita peste tot pamant incercand sa il incalzeasca.
Nici macar vantul nu isi mai avea locul lui aici, nu se mai regasea intr-un asa peisaj parca luat din cartile de povesti pe care le citeam cand eram foarte mica.
Nu aveam foarte mult de mers, insa gandurile care se invarteau in jurul meu imi faceau drumul din ce in ce mai greu de parcurs.
Ma gandeam mereu la reactia mamei mele cand isi va da seama ca nu ma mai intorc, la reactia familiei mele care ma va cauta. Acest gand ma speria foarte tare si stiam ca daca in continuare vreau sa traiesc dupa cum vreau eu atunci va trebui sa plec in celalalt colt de lume, undeva departe pesta mari si tari.
Ma uitam in jurul meu erau asa de multi copii, eram invidioasa pe ei intr-o oarecare masura, imi aminteam de copilaria mea, vroiam sa fiu si eu asemeni lor.Asa de mica si asa de inocenta, fara nici macar o grija, stand mereu unde vreau si jucandu-ma toata ziua tot felul de jocuri ale copilariei.
Chiar daca si eu am facut asa cand eram ca ei ceva lipsea de la mine, lipseau ei, parinti mei mereu erau prea ocupati cu treburile lor si mereu uitau de ce au ei cel mai important . Ar fi trebuit sa fie cu mine cand am avut nevoie de ei,sa ma ajute cand aveam nevoie de asta si sa ma apere la momentul potrivit, insa in toate acestea nu au facut nimic. Ei credeau ca daca imi vor da tot ce doresc isi vor recompensa greseala ca nu pot sta cu mine si asa ii voi ierta. Insa nu i-am iertat nici acum, bani si toate excursiile acestea au facut nimic altceva decat sa ma indeparteze de ei sa ma faca o straina fata de ei si sa nu ma pot bucura de o relatie deschisa alaturi de ei cum au si alti copii de varsta mea de acum.
Imi doresc sa fiu ca ei insa acum nu mai pot face absolut nimic.
Acest gand ma face sa fiu foarte trista,merg incet in drumspre gara privind in jos urmarindu-mi pasi in timp ce atingeau pamantul rece .
Nu mai aveam mult de mers pana sa ajung. Asta ma facea sa ma simt ceva mai bine, gaseam in acest lucru ca o poarta spre libertate. Nu dupa multa vreme am dat de o poarta foarte mare si foarte inalta, era rece si intimidanta.
Aceasta poarte era calea mea spre libertate.
Am deschis incet usa si am privit in toate partile dupa cineva care ma va putea ajuta, acolo era doar femeia care facea curatenie care se uita uimita la mine.
- Va rog da ma scuzati ca va deranjez imi puteti spune daca aici este gara? intreba
Destineë usor rusinata.- Da aici este insa din pacate se deschide abia la ora 10. Cred ca mai aveti ceva de asteptat. zise femeia incet continuandu-si treaba.
- Mulumesc atunci. Credeti ca as putea astepta aici?Intreba Destineë
- Da sigur , poti merge sa iei un loc acolo mai departe. Si intinse mana spre niste scaune care se aflau in celalta parte.
- Multumesc.
- Nu ai pentru ce si daca mai ai nevoie de ceva voi fi aici. zise femeia indepartandu-se de fata.
Ma indreptam cu pasi mici sper locul indicat, parca se face din ce in ce mai racoare aici insa asta este bine.Poate mai tarziu va incepe ploaia si va mai racori atmosfera si aerul care dupa asa multe zile calde era foarte greu de respirat.
Peste putina vreme ma apropiam de primul scaun privindu-l, ma uiatm cu neincredere la el asa ca mergeam mai departe. Undeva pe la mijlocul randului de sacune m-am oprit si am luat loc pe scaunul micul , rece si cam incomod de culoare neagra.Mi-am dat jos ghiozdanul din spate, l-am asezat langa mine,apoi mi-a scos din el o carte si am inceput sa citesc in speranta ca timpul va trece mai repede.
Cativa nori mai negri acopereau soarele din ce in ce mai mult impiedicandu-i razele sa mai cada cu asa multa placere si caldura pe pamant.Un vant destul de rece incepu sa bata si din nou imi arunca cateva fire de par pe fata , apoi inapoi in spate si tot asa pana la infinit.
Cerul era acum foarte frumos si aceasta atmosfera me facea sa ma simt mai bine de cat ma simteam inainte cu ceva vreme cand am ajuns aici prima data.
Aruncam o privire sper cer.
- Ahh este din ce in ce mai bine, si nici nu mai am asa de mult de stat aici, numai 3 ore, nu este chiar asa de mult. Zise
Destineë incet cu o urma de nemultumire si dezamagire pe chip.Imi indreptam din nou privirea in jos si intram din nou in lumea fascinanta creata de cartea pe care o citeam in acest moment. Imi mai alunga din plictiseala si facea timpul sa treaca mai repede pe langa mine.
0 comentarii:
コメントを投稿