Fan Fiction~

Era noapte , aici in camera mea era mereu intuneric, chiar si in zilele de vara cand soarele straluceste foarte puternic si emana o caldura foarte placuta.

Doar lumina calculatorului meu mai se putea observa cum imi lumineaza fata si parul meu lung, si doar zgomotul facut de degetele mele la atingerea tastaturii mai scoteau totul dintr-o liniste asa de adanca.

Plutea in aer mereu acea senazatie, mereu acea frica de care oricat ai incerca sa scapi nu vei reusi, ea nu va disparea si nu te va lasa sa pleci de sub vraja ei.

Imi era frica ca in orice moment ei ar putea intra in camera mea si sa ma vada ca inca la ora asta nu dorm, pur si simplu chiar daca era deja destul de tarziu in jurul orei 03:00 A.M eu tot nu puteam sa dorm sub nici o forma, preferam sa stau inconjurata de lumea mea, o lume perfecta care ma intelege si in care mi-am gasit rostul.

Imi aduc aminte ca uni ziceau ca am cea mai fericita copilarie, si chiar asa ar putea sa fie insa nu si pentru mine. Pe mine nu ma multumea faptul ca avea tot felul de jucarii, tot felul de papusi de plastic , excursii oriunde as dori eu, dar cu toate acesta ceva lipsea, si stiu exact ce.

Lipsea adevarata lor dragoste si faptul ca parinti mei niciodata nu au fost aici cand ar fi trebuit sa fie, primeam in schimb tot ce vreau eu dar pur si simplu nu avea rost. Preferam sa traiesc fara tot ce aveam si sa duc o viata normala alaturi de parinti mei.

Si cum tot vorbeam mai sus de papusi, mi-am amintit ca nu mi-au placut niciodata, mereu cand le primeam le taiam parul, .le desenam cine stie ce pe ele iar apoi le rupeam mainile si picioarele si isi gaseau sfarsitul prin colturile vreunui dulap.

Parinti mei mereu ma credeau ciudata ca fac asa ceva cu papusile si mai ales cu celelalte jucarii,ei sperau sa fiu o “fata” in adevaratul sens al cuvantului, pasionata de papusi, ponei si printese care doreste sa traiasca asemeni unei printese, insa eu nu am fost si nici nu voi fi asa niciodata pentru ca eu nu sunt asa, eu sunt asa cum sunt si mereu voi fi asa oricat de mult ar incerca ei sa ma transforme intr-o adevarata “fata” .

Imi place sa stau aici in camera mea, este singurul loc in care si pentru un moment sunt in siguranta, este foarte simpla nu am ales sa o fac foarte incarcata pentru ca ce este prea incarcat ma oboseste,are doar un pat vesnic alb care imi place foarte mult, mai am un dulap in partea dreapta usa este pe peretele de langa dulap chiar la mijloc, apoi pe peretele paralel cu acesta sunt geamurile de unde pot vedea chiar tot orasul in acele zile in care este foarte senin. Apoi langa pat in partea stanga mai am si biroul asezat cu fata spre geam ca sa pot privi mereu cerul atat de albastru.

In rest nu mai am mai nimic in camera mea exceptand rafturile imense cu o multime de carti pe care le citesc si le recitesc de foarte multe ori,tot langa acele carti mai am cateva din desenele la care tin foarte mult, imi place sa desenez si in zilele senine in care pot vedea tot orasul incep sa pictez ce vad, de multe ori nu arata foarte bine dar sunt unele care imi plac exceptional de mult. Parinti mei nu sunt de acord cu mine nici aici, dar nu am ce face pentru ca asa sunt eu, ei spun ca aceasta ocupatie nu este pentru o fata ca si mine si ca mai bine decat asta as putea invata cum sa traiesc asemeni lor.

A trecut timpul foarte repede de cand sunt aici si aruncand o privire pe geam am observat cum deja incepe sa se lumineze incet.

Mai bine m-as duce sa ma asez in pat ca nu cumva sa vine mama sau tata sa ma vada ca inca la ora asta nu dorm. S-ar supara din nou pe mine chiar daca asta nu ar fi o problema pentru mine insa totusi m-am saturat de toate certurile dintre mine si ei.

- Destineë ! este vremea sa te trezesti,astazi vei avea multe de facut !

- Imediat voi cobora,doar asteapta.

- Bine dar sa te grabesti nu vrei doar ca mama si tatal tau sa astepte dupa tine.

In fiecare zi este la fel, ea mereu vine aici sa ma trezeasca chiar daca nu trebuie, sunt sigura ca din nou parinti mei vor fi nemultumiti de mine. Mai bine cobor acum nu mai vreau sa vina inca odata dupa mine.

- Am venit.

- Buna-dimineata Destineë! Haide ocupa loc aici.

- Multumesc! Zise Destineë cu o voce inceata.

- Acum poti incepe sa mananci daca doresti.

- Sigur mama voi manca putin.

- Bine Destineë dar grabeste-te pentru ca astazi vom avea multe lucruri de facut cum ar fi vizitarea unei famili foarte impotante care tocmai s-au mutat aici,. Sunt sigura ca iti va placea pentru ca au un baiat cam de varsta ta care este foarte dragut.

- Scuze mama dar nu cred ca imi va placea! Zise Destineë pe un ton mai apasat usor iritata.

- Nu poti sa sti asta pana nu vezi, mai bine dute si i-ati o rochie frumoasa astazi pentru ca sunt sigura ca vrei si tu sa lasi o impresie buna despre tine. Daca nu gasesti uita-te la tine in dulap ti-am luat o rochie roz foarte frumoasa

- Mama eu nu port roz stii foarte bine asta

- De acum vei purta pentru ca o adevarata fata poarta roz ! zise mama usor enervata.

- Eu nu sunt si nici nu voi fi ca acele fete ! zise Destineë deja enervata peste masura, se ridica usor de pe scaun si pleca in mare graba in camera ei.

Urca usor scarile cu pasi mici dar totusi repezi ca nu cumva sa o cheme mama ei inapoi. Ajunse in dreptul usii punand mana pe aceasta o apasa usor si intra in camera inchizand usa dupa ea.

E mai bine unde sunt acum, nu stiu de ce vrea mama mereu sa port acea rochie si sa fiu ca o fata adevarata pentru ei. De ce nu ma pot lasa dupa cum sunt eu si dupa ce imi place mie cu adevarat.

Trecand pe langa geam privi adanc in departare.

- Cerul este foarte frumos astazi,sunt sigura ca , daca ma voi grabi voi face o pictura foarte frumoasa. Zise Destineë cu voce inceata.

Apropiindu-se usor de locul in care isi tinea hartia si cele necesare. Scoase tot ce are nevoie pe birou. Acum tot ce avea nevoie era asezat aici.

Cerul este foarte albastru astazi si pentru prima data camera mea este invaluita de o lumina puternica de culoare galbena care atinge orice obiect din camera mea.

Incep sa imi asez totul in oridine si cu o micuta pensula incep sa trag pe hartie conturul cu o culoare aproape neagra.

Un zgomot din jurul usii se aude si o batatie in usa se poate auzi. Destineë se indreapta spre usa.

- Oare cine sa fie este destul de putin timp de cand am plecat de la masa. Zise fata indreptandu-se si punand mana pe usa sa o deschida,

- Destineë darga esti gata? Zise mama usor mai calma decat inainte si cu un zambet larg pe fata.

- Gata pentru ce mama?

- Pai cum pentru ce, ti-am zis ca astzi mergem undeva si ca trebuie sa te imbraci foarte frumos. Si inca ceva, de ce ti usa asa de aproape de tine doar nu vrei sa ascunzi ceva?

- Nu mama doar aici este foarte cald asa ca nu vreau sa mearga caldura peste tot. zise Destineë putin agitata de situatia in care era pusa.

- Bine atunci deschide usa, nu am mai fost de mult aici asa ca vreau sa vad cu mai este.

- Sigur. Destineë era cuprinsa de o mare teama dar ne avand ce face a deschis incet usa si a lasat-o pe mama ei sa intre.

- Destineë!! Nu imi vine sa cred asa ceva, dupa ce te-am crescut atatia ani cu cea mai buna ingrijire pe care o puteai primi tu asa imi multumesti. Singurul lucru care te-am rugat este sa nu mai pictezi iar tu numai de asa ceva ai gand. Zise mama

Se indrepta sper hartii punand mana pe cea care tocmai incepu Destineë sa o faca, o privi incet si o arunca pe jos. Apoi se indrepta si spre altele le lua pe toate rupandu-le apoi aruncandu-le pe jos in mii si mii de bucatele.

Apoi se indrepta sper Destineë punandu-i mana pe cap apoi cu mana o lovi peste fata , Destineë cazu jos incepand sa planga. Mama o privi cu un zambet de satisfactie pe chip apoi se indrepta sper usa.

- Mama de ce ai facut asta? Intreba Destineë printre lactimile care ii cadeau pe fata ei. De ce ai facut asta?

- Ca sa inveti sa iti respecti familia si cei care tin la tine. Acum poti ramane aici nu mai am nevoie de tine.Sper doar sa ajungi la fel ca desenele tale.

Mama iesi incet din camera aruncandu-i o ultima privire fetei, o privire care durea prea mult.

Destineë ramanea intinsa pe jos, o durea destul de tare fata, nu era totusi o durere ci mai mult doar ura care deja se stranse de prea multa vreme in ea si care nu mai putea ramane mutl timp acolo.

Cel mai bine ar fi sa plec, nu mai pot sa stau nici 5 minute intr-o casa in care oameni se poarta in asa fel cu mine. Pur si simplu simt ca nu mai pot.

Trebuie doar sa astept pana deseara cand va fi intuneri atunci pe geamul din camera mea voi putea iesi in liniste.

Deja mult prea mult s-au adunat, mult prea multe lovituri pe fata mea mica si fina, mult prea mult cuvinte care m-au jignit si care m-au drurt mai mult ca orice lovitura primita de la ei. Nu mai mare rost sa stau aici, ei nu ma merita.

Imi aduc aminte ca mereu erau asa, mereu ma criticau si mereu ma loveau inca de cand eram mica, nu mai pot sa suport asta prea multa vreme asa ca voi pleca.

Destineë se aseza in pat si in cateva momente adormii in speranta ca atunci cand se va trezi se va simti mai bine si va avea puterea sa faca ce de mult ar fi trebuit.

Ziua trecu foarte repede si lumina soarelui de la un galben frumos se transforma intr-un portocaliu spre rosu usor mov semn ca deja seara isi face simtita prezenta.

Ultiumele raze se asezau incet luminandu-i fata fetei, aceasta se trezi din cauza razelor si se intrepta in grabita spre geam.

In curand va fi timpul asa ca mai bine m-as duce da vad cu ce ma imbarc si ce imi voi lua cu mine. Fata se indrepta spre dulap si se uita in el dintr-o parte in alta atenta la orice detaliu.

In final dupa 10 minute se hotara asupra unor pantaloni negri, a unei bluze de culoare mov inchis apoi a inca unei bluze care va avea sa ii foloseasca mai tarziu cand se va mai raci afara tot de culoare neagra si in picioare o pereche de papuci de aceiasi culoare cu pantaloni ei insa in plus mai aveau prin unele parti putin alb.

Isi lua din dulap un ghiozdan in care isi puse alte haine , se indrepta sper geam si privi in departare, expresia ei se facu usor mai trista privi imaginea orasului in noapte gandindu-se ca poate este ultima data cand va putea face asta insa apoi isi lua privirea de acolo si iesi incet pe usa. Intra in birou isi lua bani care ii are acolo, destul de mult as putea spune, isi i-a toate hartiile care ii apartin apoi inchise usa si pleca. Tostusi avea o teama in ea ca nu cumva sa auda cineva ceva si sa o impiedice sa plece, stia ca daca cineva o va prinde va ramane in aceasta casa multa vreme de acum in colo si nu ar fi vrut asta, nu mai suporta nici macar un minut aceasta tensiue.

Cobora incet scarile incercand sa nu faca nici macar un zgomot

Intra incet in bucatarie isi facu ceva micut de mancare ca nu cumva sa ii se faca foame pe drum, isi lua una din sticlele cu ceai le aseza usor in ghiozdan apoi iesi pe usa din fata,. Cobora micile scari, tercu prin gradica inconjurata de asa mutli copaci si in final trecu dincolo de portile care mereu au ascuns-o de lumea din jurul ei. Privi in urma cu un zambet usor, isi aminti tot ce a facut aici, privi apoi luna care deja isi luase locul intre minunatele ei stele apoi porni spre portile mari care se inaltau in sus foarte puternice.

- Gata sunt libera in sfarsit. Zise Destineë cu un zambet de satisfactie pe fata apoi porni incet inainte incercand sa vada ce va face in continuare.

Unde va merge si ce va face, in acest moment stia doar ca a scapat si ca nu are cum sa fie mai rau decat cum a fost pana acum.

To be continued.

~ Acesta este un fic care il fac cu onee-chan, aceasta este prima parte a mea, a ei o va posta pe blog-ul ei daca doreste.

Cand va fi gata voi posta capitolele complete.

Bye